© vali nicolae
BlackBerry
marți, 15 ianuarie 2019
marți, 25 decembrie 2018
miercuri, 12 decembrie 2018
Câteva cauze ale motivației școlare scăzute (ciorne pt mai târziu)
Câteva probabile cauze ale motivației școlare scăzute
Saturat – elevul este saturat de sfaturi, de teze, de lecții morale, de îndemnuri...
Fii corect, fii drept, fii modest, fii bun ! El vede în jurul lui exact contrariul: cel incorect reușește, cel nedrept are, cel înfumurat, egoist, tupeist a câștigat. Oriunde se duce, bunului i se spune prost.
[există exemple de succes autentic (prin muncă, inteligență, răbdare, consecvență, modestie), dar, la prima vedere, par a fi mai rare, și vocea lor nu se aude chiar atât de puternic, este acoperită de vocile imposturii, minciunii, paiațelor]; saturat, de asemenea, de toate ale zilei: variante magice de reușită, de îmbogățire...
Plictisit – școala nu sclipește, școala nu e succesiune de artificii, școala nu poate genera, produce știri în flux continuu, schimbări de stări din secundă în secundă, fiind bombardați de informații nonstop, de știri de culori diferite, care ne modifică starea de spirit de la o clipă la alta și care ne cer reacții rapide: empatie, râs, plâns, compasiune, furie, tristețe, bucurie... cerem școlii același lucru, cum oare am putea avea parte de zeci de stări, de orgasme virtuale, de reacții emoționale, afective timp de zeci de minute când vorbim, de exemplu, despre râurile României sau despre silogism ?
Suprastimularea (bolul informațional) te consumă, te copleșește, te îngroapă... în lipsa excitației devii apatic, școala este pt tine locul în care mori... în plus, nevoia de prestigiu, și neatingerea celebrității, creează depresie, anxietate, cât de celebru poți fi la școală ? Însă, în scurt timp, te transformi în maestrul bullyingului... altfel ce rost ar mai avea școala ?
Opac – elevul nu comunică, nu vedem nimic în el, nu vede nimic în noi, nu trece nimic dincolo, nu se transferă... nimic pe toate planurile. Nu, nimic. Nimic all.
Întâmpinarea, disponibilitatea, participarea, ajutorul – elevul nu este disponibil, se menține pt el, se conservă pt mai târziu, nu participă, nu vine în întâmpinarea profesorului, colegului, colegilor, nu ajută, nu știe să ajute, nu vrea să ajute, nu vine către celălalt, își este (auto)suficient, își ajunge sieși, e mai simplu, e mai comod, e mai nesolicitant, nu modifici nimic, nu treci din ceva în altceva, ești plin... rotund, sferic, te duci de-a dura, ce-o ieși, te lași pe val.
Lipsa de perspectivă – orizontul nu se întrezărește a fi ofertant, a fi bun, în zare par a fi soluții puține, soluții de compromis, soluții de umilință, de sclavie... (sunt și cazuri, destule, în care orizontul e fixat, dinainte stabilit, ales de mult de către familie, aici copilul se duce cu bucurie sau fără, ca la tăiere, către punctul terminus).
O stare de disconfort școlar – o indispoziție în prezența cărții, tablei de scris, lecturii, în toate contextele culturale, artistice, științifice... elevul nu este obișnuit în mod curent cu împrejurări culturale, academice în mediul său familial (statisticile sunt aici elocvente: nu se cumpără cărți, bibliotecile publice sunt goale, prin cele din casă bate vântu', revistele culturale au tiraje foarte mici și rămân pe stoc, nu se mai citește, oamenii nu au absolut nicio legătură cu dimensiunile astea culturale...), prin urmare, are o stare de stânjeneală, de disconfort, de indispoziție, de greață, de vomă în prezența cărții, lângă cel care, profesorul, pare să dețină niște chestii care îl fac să vorbească lejer, cu ușurință.
Pt a ameliora această stare există, bineînțeles, mai multe variante:
părăsirea locului (elevii, treptat, prin absenteism, abandonează școala sau sunt exmatriculați... umanizarea, socializarea, enculturația nu mai au loc, nu se mai petrec sau au forme precare, integrarea școlară, socială nu s-a mai întâmplat);
încercarea de a transforma locul după chipul său (climatul familial este negativ, dizarmonic, conflictual, satul, comuna, orașuș de unde vii este în pragul dezintegrării, anomiei, astfel că elevul țipă, urlă, lovește, scuipă, aruncă gunoi pe jos, ridică bâta, exact ca acasă, fumează pe holuri, în clase, vine cu alcool în școală, cu substanțe ilegale, își cere drepturile sale de needucat...);
adecvarea la context, integrarea, încercarea de a intra în joc, respectând regulile jocului, asumarea status-lui de elev, interacțiunea, comunicarea (orientarea, informarea, auto-evaluarea), schimbul, reciprocitatea, deschiderea, disponibilitatea (se gândește că poate coopera, colabora, că n-ar fi rău să încerce să progreseze, să știe, să afle, să facă ceva în ideea că îi poate folosi atunci sau cândva, că se poate constitui, construi în timp...);
...............
Top influență în alegerea modelelor: familie, prieteni, colegi... profesorii și consilierii școlari se află pe ultimele locuri.
Modele și valori dezirabile...
a fi profesor, în ochii elevilor, nu constituie un succes, profesorul, prin exemplul personal, nu este un model, este un eșec, părinții elevilor întrețin de multe ori această perspectivă, media contribuie zilnic la construirea unei asemenea viziuni, prin urmare, mesajele profesorului nici măcar nu mai ajung la destinatar, nu sunt primite, și chiar dacă scrisoarea sosește, elevul nu o deschide cu niciun chip, nu vrea să fie contaminat de insucces, de greutăți, de chin... de o asemenea meserie care e mai mult de ocară decât de mândrie, de fală. Banii pe care îi câștigă profesorul sunt și așa mulți, zice gura lumii, și nemeritați. Din păcate, profesorii înșiși au pus cărămizi la această clădire, caracterul lor îndoielnic, duplicitar, meschin a făcut ca o asemenea imagine să se clarifice și să se impregneze tot mai puternic în mințile tuturor.
”Insatisfacția tinerilor față de oferta educațională actuală este confirmată, o dată în plus, de răspunsurile care indică rolul marginal al școlii în succesul modelului personal. Marea majoritate a elevilor chestionați, care încheie cel mai important și larg segment de școlarizare - învatamântul preuniversitar –consideră fie că școală nu are un rol semnificativ în succesul modelului ales, fie, pur și simplu, nu pot aprecia influența școlii asupra respectivului model.
Această situație este confirmată și de răspunsurile la itemul următor care indică, drept principali factori care au condus la succesul persoanei model, în ordine, trăsăturile de personalitate, aspectul fizic, valorificarea unor șanse sau oportunități, înaintea pregătirii / educației și muncii. Din nou, școala nu este percepută ca având un rol important în succesul modelelor personale.
Un rol important în construirea acestor modele îl are mass media – scrisă și audio vizuală. Acest lucru este vizibil în tipologia modelelor de succes: sunt preferate vedete de televiziune și persoanele intens mediatizate. Școala pierde și aici teren, mass media (în special televiziunea) fiind văzute nu numai ca un complement, necesar formalului de tip școlar, dar chiar ca un substitut. Elevii învață din ziare sau de la televiziune, dar învață preponderent din publicații și emisiuni de divertisment.” [Ștefan Popenici (coord.), Motivația învățării și reușita socială, ISE, București, 2004]
Învățarea este o corvoadă, culoarea afectivă în prezența învățării este gri, neagră, întunecată...
Școala este gri.
Culoarea afectivă a copiilor care vin la școală e întunecată, sumbră.
Învățarea într-o asemenea apă tulbure nu poate fi decât o corvoadă. Întunecimea îți îngustează orizontul, te face înțepenit, cât de departe poți vedea prin întunericul tău ?
Cine îți spune ție că școala este neagră, cine te ajută pe tine să vezi așa neclar, cum ajungi tu să te învălui în atâtea straturi de gri ? Cine îți ține capul fixat cu ochii spre pereții de beton ai zilei ?
Saturat – elevul este saturat de sfaturi, de teze, de lecții morale, de îndemnuri...
Fii corect, fii drept, fii modest, fii bun ! El vede în jurul lui exact contrariul: cel incorect reușește, cel nedrept are, cel înfumurat, egoist, tupeist a câștigat. Oriunde se duce, bunului i se spune prost.
[există exemple de succes autentic (prin muncă, inteligență, răbdare, consecvență, modestie), dar, la prima vedere, par a fi mai rare, și vocea lor nu se aude chiar atât de puternic, este acoperită de vocile imposturii, minciunii, paiațelor]; saturat, de asemenea, de toate ale zilei: variante magice de reușită, de îmbogățire...
Plictisit – școala nu sclipește, școala nu e succesiune de artificii, școala nu poate genera, produce știri în flux continuu, schimbări de stări din secundă în secundă, fiind bombardați de informații nonstop, de știri de culori diferite, care ne modifică starea de spirit de la o clipă la alta și care ne cer reacții rapide: empatie, râs, plâns, compasiune, furie, tristețe, bucurie... cerem școlii același lucru, cum oare am putea avea parte de zeci de stări, de orgasme virtuale, de reacții emoționale, afective timp de zeci de minute când vorbim, de exemplu, despre râurile României sau despre silogism ?
Suprastimularea (bolul informațional) te consumă, te copleșește, te îngroapă... în lipsa excitației devii apatic, școala este pt tine locul în care mori... în plus, nevoia de prestigiu, și neatingerea celebrității, creează depresie, anxietate, cât de celebru poți fi la școală ? Însă, în scurt timp, te transformi în maestrul bullyingului... altfel ce rost ar mai avea școala ?
Opac – elevul nu comunică, nu vedem nimic în el, nu vede nimic în noi, nu trece nimic dincolo, nu se transferă... nimic pe toate planurile. Nu, nimic. Nimic all.
Întâmpinarea, disponibilitatea, participarea, ajutorul – elevul nu este disponibil, se menține pt el, se conservă pt mai târziu, nu participă, nu vine în întâmpinarea profesorului, colegului, colegilor, nu ajută, nu știe să ajute, nu vrea să ajute, nu vine către celălalt, își este (auto)suficient, își ajunge sieși, e mai simplu, e mai comod, e mai nesolicitant, nu modifici nimic, nu treci din ceva în altceva, ești plin... rotund, sferic, te duci de-a dura, ce-o ieși, te lași pe val.
Lipsa de perspectivă – orizontul nu se întrezărește a fi ofertant, a fi bun, în zare par a fi soluții puține, soluții de compromis, soluții de umilință, de sclavie... (sunt și cazuri, destule, în care orizontul e fixat, dinainte stabilit, ales de mult de către familie, aici copilul se duce cu bucurie sau fără, ca la tăiere, către punctul terminus).
O stare de disconfort școlar – o indispoziție în prezența cărții, tablei de scris, lecturii, în toate contextele culturale, artistice, științifice... elevul nu este obișnuit în mod curent cu împrejurări culturale, academice în mediul său familial (statisticile sunt aici elocvente: nu se cumpără cărți, bibliotecile publice sunt goale, prin cele din casă bate vântu', revistele culturale au tiraje foarte mici și rămân pe stoc, nu se mai citește, oamenii nu au absolut nicio legătură cu dimensiunile astea culturale...), prin urmare, are o stare de stânjeneală, de disconfort, de indispoziție, de greață, de vomă în prezența cărții, lângă cel care, profesorul, pare să dețină niște chestii care îl fac să vorbească lejer, cu ușurință.
Pt a ameliora această stare există, bineînțeles, mai multe variante:
părăsirea locului (elevii, treptat, prin absenteism, abandonează școala sau sunt exmatriculați... umanizarea, socializarea, enculturația nu mai au loc, nu se mai petrec sau au forme precare, integrarea școlară, socială nu s-a mai întâmplat);
încercarea de a transforma locul după chipul său (climatul familial este negativ, dizarmonic, conflictual, satul, comuna, orașuș de unde vii este în pragul dezintegrării, anomiei, astfel că elevul țipă, urlă, lovește, scuipă, aruncă gunoi pe jos, ridică bâta, exact ca acasă, fumează pe holuri, în clase, vine cu alcool în școală, cu substanțe ilegale, își cere drepturile sale de needucat...);
adecvarea la context, integrarea, încercarea de a intra în joc, respectând regulile jocului, asumarea status-lui de elev, interacțiunea, comunicarea (orientarea, informarea, auto-evaluarea), schimbul, reciprocitatea, deschiderea, disponibilitatea (se gândește că poate coopera, colabora, că n-ar fi rău să încerce să progreseze, să știe, să afle, să facă ceva în ideea că îi poate folosi atunci sau cândva, că se poate constitui, construi în timp...);
...............
Top influență în alegerea modelelor: familie, prieteni, colegi... profesorii și consilierii școlari se află pe ultimele locuri.
Modele și valori dezirabile...
a fi profesor, în ochii elevilor, nu constituie un succes, profesorul, prin exemplul personal, nu este un model, este un eșec, părinții elevilor întrețin de multe ori această perspectivă, media contribuie zilnic la construirea unei asemenea viziuni, prin urmare, mesajele profesorului nici măcar nu mai ajung la destinatar, nu sunt primite, și chiar dacă scrisoarea sosește, elevul nu o deschide cu niciun chip, nu vrea să fie contaminat de insucces, de greutăți, de chin... de o asemenea meserie care e mai mult de ocară decât de mândrie, de fală. Banii pe care îi câștigă profesorul sunt și așa mulți, zice gura lumii, și nemeritați. Din păcate, profesorii înșiși au pus cărămizi la această clădire, caracterul lor îndoielnic, duplicitar, meschin a făcut ca o asemenea imagine să se clarifice și să se impregneze tot mai puternic în mințile tuturor.
”Insatisfacția tinerilor față de oferta educațională actuală este confirmată, o dată în plus, de răspunsurile care indică rolul marginal al școlii în succesul modelului personal. Marea majoritate a elevilor chestionați, care încheie cel mai important și larg segment de școlarizare - învatamântul preuniversitar –consideră fie că școală nu are un rol semnificativ în succesul modelului ales, fie, pur și simplu, nu pot aprecia influența școlii asupra respectivului model.
Această situație este confirmată și de răspunsurile la itemul următor care indică, drept principali factori care au condus la succesul persoanei model, în ordine, trăsăturile de personalitate, aspectul fizic, valorificarea unor șanse sau oportunități, înaintea pregătirii / educației și muncii. Din nou, școala nu este percepută ca având un rol important în succesul modelelor personale.
Un rol important în construirea acestor modele îl are mass media – scrisă și audio vizuală. Acest lucru este vizibil în tipologia modelelor de succes: sunt preferate vedete de televiziune și persoanele intens mediatizate. Școala pierde și aici teren, mass media (în special televiziunea) fiind văzute nu numai ca un complement, necesar formalului de tip școlar, dar chiar ca un substitut. Elevii învață din ziare sau de la televiziune, dar învață preponderent din publicații și emisiuni de divertisment.” [Ștefan Popenici (coord.), Motivația învățării și reușita socială, ISE, București, 2004]
Învățarea este o corvoadă, culoarea afectivă în prezența învățării este gri, neagră, întunecată...
Școala este gri.
Culoarea afectivă a copiilor care vin la școală e întunecată, sumbră.
Învățarea într-o asemenea apă tulbure nu poate fi decât o corvoadă. Întunecimea îți îngustează orizontul, te face înțepenit, cât de departe poți vedea prin întunericul tău ?
Cine îți spune ție că școala este neagră, cine te ajută pe tine să vezi așa neclar, cum ajungi tu să te învălui în atâtea straturi de gri ? Cine îți ține capul fixat cu ochii spre pereții de beton ai zilei ?
vineri, 7 decembrie 2018
marți, 4 decembrie 2018
Școala multicoloră
Școala este gri.
Culoarea afectivă a copiilor care vin la școală e întunecată, sumbră.
Învățarea într-o asemenea apă tulbure nu poate fi decât o corvoadă. Întunecimea îți îngustează orizontul, te face înțepenit, cât de departe poți vedea prin întunericul tău ?
Cine îți spune ție că școala este neagră, cine te ajută pe tine să vezi așa neclar, cum ajungi tu să te învălui în atâtea straturi de gri ? Cine îți ține capul fixat cu ochii spre pereții de beton ai zilei ?
Am fost în multe grădinițe multicolore, cu educatoare elegante, luminoase, blânde și calde. E imposibil să nu fi auzit de așa ceva, poți încerca o vizită, merită să stai toată ziua, ai ce vedea și citi pe toți pereții, oho, vei auzi copii plângând, cică așa e când ai 1 an, 2, 3 și te lasă mama cu niște străini, staini care îți devin prieteni, vei auzi și doamne țipând, se mai întâmplă (în unele locuri mai deloc, în altele sigur mai mult).
Școli colorate, învățătoare bune. Păi n-ai citit în ultima vreme cât scrie pe toți pereții interiori ai școlilor. Și tot așa.
Nu-i mai păcăliți pe copii, școala e lumină, e colorată, e caldă.
Țineți-vă bine, în școală copilul tău petrece [exact asta trebuie să se facă: să îți petreci timpul liber (!) în discuții elevate, academice(!)] 15-16 ani. Mult, foarte mult.
Învață-l și tu să mai găsească și aur în atâta nisip.
Școala simplă, sinceră, directă, caldă nu poate fi decât lumină.
Nu e mare lucru.
Trebuie doar să îndepărtezi vălurile de doliu care te acoperă.
Blackbird
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
